Spania și Rusia au remizat în această seară, scor 25-25, într-un meci din grupa principală II, din care face parte și România. Un rezultat care le scoate pe ambele echipe din posibilele calcule ale calificării în semifinale, lupta urmând să se dea între Ungaria și România.
Spania a început prost, dar și-a revenit pe parcurs
Deși meciul cu Rusia era ultima șansă pentru a se menține în lupta pentru un loc în semifinale, ibericele au început prost, acuzând parcă înfrângerea dură cu România. Iar după doar zece minute, Rusia conducea cu 6-2, defensiva Spaniei nereușind să găsească răspuns pentru trasoarele expediate de Postnova, Hmirova sau Sen. Însă pe măsură ce jocul s-a apropiat de finalul primei reprize, elevele lui Jorge Duenas au reușit să echilibreze balanța. Pena, Mangue (foto stânga) și mai ales Begona Fernandez au exploatat slăbiciunile din defensiva rusă, reușind chiar să preia conducerea (11-10, min. 22). Totuși, rusoaicele au fost cele care au încheiat în avantaj, 14-13, fiind conștiente de faptul că o înfrângere le-ar scoate din cursa pentru locul secund, care asigura calificarea între cele mai bune patru echipe din Europa.
S-a mers cap la cap până la final
Echilibrul s-a menținut și în finalul partidei. Partea secundă a meciului a avut același scenariu ca prima. Rusia a preluat din nou conducerea și s-a detașat (17-20, min.43), dar Mangue&co. au revenit, egalând în doar trei minute. Iar de aici a urmat un adevărat joc de-a șoarecele și pisica. Fiecare gol al Spaniei a fost urmat de o reușită a Rusiei (23-23, min.56), niciuna dintre echipe nefiind gata să cedeze. Nervii mai tari i-a avut însă Spania. Care deși a avut două jucătoare în minus după eliminările lui Barbosa și Pinedo a reușit să piept Rusiei până la final. Un nou egal pentru rusoaice, al treilea de la acest European, scor 25-25, un scor care ajută și mai mult România. Practic, ambele echipe ies din calculele calificării, locul secund al grupei urmând să fie disputat între România și Ungaria.
Franța s-a chinuit cu Cehia
În grupa principală I, Franța a fost la un pas să fie surprinsă de formația Cehiei. După ce a pierdut cu 19-30 meciul cu Norvegia de ieri, echipa lui Olivier Krumbholz a suferit serios până la victoria care i-a adus încă două puncte în clasament. Franța s-a impus cu 24-22, deși în minutul 50 cehoaicele reușiseră să egaleze la 20. La franțuzoaice, cea mai bună marcatoare a fost Ayglon, cu șase goluri. În clasament, Norvegia conduce cu șase puncte, în timp ce Franța și Danemarca impart locul secund, cu patru puncte. Totuși, danezele au șansa să le depășească pe jucătoarele din Hexagon după meciul de diseară cu Serbia (3 puncte).
Spania – Rusia 25-25 (13-14)
Spania: Navarro 12 intervenții – Martin 11, Beg. Fernandez 4, Pena 3, Bea. Fernandez 2, Mangue 2, Aguilar 2, Pinedo 1.
Rusia: Basarab 3 intervenții – Postnova 7, Sen 3, Kuznețova 3, Hmirova 2, Avdekova 2, Stepanova 2, Andriușina 2, Iartseva 2, Makeeva 1, Punko 1.
Clasamentul grupei: 1. Muntenegru 6p (4j), 2. Ungaria 4p (4j), 3. România 3p (4j) , 4. Spania 3p (4j), 5. Rusia 3p (4j), 6. Germania 1p (4j)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER